Anul trecut am participat pentru prima dată la un Maraton MTB. A fost o experiență epuizantă pentru mine, nu am făcut antrenamente sau ceva încălzire înainte.

Direct de pe scanului de la birou m-am urcat pe bicicletă, am reușit să termin traseul cu un timp de peste 4 ore mi se pare și cu o experineță de povestit.

Anul acesta în data de 13 Mai se anunță soare la Petriș, potrivit pentru pedalat pe crestele dealurilor frumoase din zonă. Garantat priveliștea merită imortalizată și share-uită prietenilor pe facebook.

Maraton MTB de cliclism pe cinste

Locația este ca în fiecare an în Comuna Petriș, județul Arad. Un loc superb și numai bun de explorat. Harta maratonului e la fel ca cea de anul trecut cu o lungime de 43km.

Am împins mult de bicicletă, nu pentru că era imposibil de urcat ci pentru că picioarele mele nu erau obișnuite. Totuși au fost niște zone grele chiar și pentru profesioniști.

Anul trecut au dat la pedală ploieșteni, bucureșteni, timișoreni, arădeni, bihoreni și mulți alții. Dacă vrei cazare găsești aici, costă în jur de 50€ pentru 2 nopți.

Biletul îți cumperi de pe Eventim sau din magazinele Orange, Vodafone, Germanos, benzinăriile OMV sau librăriile Carturesti și Humanitas din toată țara. Costă 50 lei și primești la pachet o experiență inedită. Mai multe detalii găsești pe site-ul Maratonului „Drumul Regelui” și în aftermovie pe care îl recomand să-l urmărești. Pedală ușoară!

Părerea ta contează. Comentează!

Please enter your comment!
Please enter your name here